Home » SCHIMB DE TINERI ORGANIZAT IN CADRUL PROIECTULUI EUROPEAN BEYOND THE POSTCODE (ERASMUS +)

SCHIMB DE TINERI ORGANIZAT IN CADRUL PROIECTULUI EUROPEAN BEYOND THE POSTCODE (ERASMUS +)

apeldef2Asociația Serviciul APEL anunță selectarea unui număr de 10 persoane cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani pentru a participa la un schimb de tineri organizat în cadrul proiectului european Beyond The Postcode (Erasmus +). Tinerii ce vor fi selectați fac parte din grupuri dezavantajate economic, religios, etnic și care se confruntă cu dificultăți în a accesa un loc de muncă.

 

Obiectivele întâlnirii sunt:

  • Participarea, alături de alte persoane din Marea Britanie, Italia și Rusia, la un schimb de tineri pe tema angajării
  • Creșterea capacității de angajare a tinerilor participanți prin dezvoltarea unor competențe relevante pentru obiectivul asumat: dezvoltarea sensului de inițiativă și antreprenoriat, a lucrului în echipă, a competențelor digitale, precum și a comunicării în limba maternă și în limbi străine
  • Stabilirea fundamentului unei rețele europene pentru angajarea în rândul tinerilor prin realizarea unui forum unde tinerii vor putea posta experiențele lor, opiniile asupra identificării și menținerii unui loc de muncă și de asemenea oportunitățile de angajare și de voluntariat
  • Contribuția la promovarea unei strategii pentru o rețea europeană pentru angajare în rândul tinerilor, folosindu-se în acest sens ideile creative ale persoanelor participante.

Întâlnirea se va desfășura în perioada 7 – 16 septembrie 2015 în Palermo, Italia. Persoanele participante trebuie să dețină un Card European de Asigurări de Sănătate (EHIC).

Pentru a se putea acoperi costurile se percepe o taxa de participare de 100 de euro.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită un e-mail la adresa dana.gavril@apelngo.ro sau să telefoneze la numărul de telefon 0766 090 775, până în data de 21 august 2015.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *