No PLANet B este un proiect finanțat în cadrul programului Educație pentru Dezvoltare și Acțiuni de Sensibilizare (DEAR Programme), care are ca scop informarea cetățenilor UE cu privire la aspectele legate de dezvoltare, mobilizarea unui sprijin mai mare din partea publicului pentru lupta împotriva sărăciei, punerea la dispoziția cetățenilor a unor instrumente pentru a se implica în mod serios în
Read more…
În data de 9 mai 2018, Asociația Serviciul APEL a organizat sesiunea de informare privind apelul de proiecte de mediu „Promovarea de acțiuni eficiente pentru protecția mediului, locuire durabilă și responsabilitate privind schimbările climatice”, dedicată potențialilor beneficiari și altor părți interesate. Sesiunea de informare, a cărei prezentare o puteți găsi aici, a fost organizată în cadrul proiectului „There isnt a PLANetB!”, finanțat
Read more…
Asociatia Servicul Apel deruleaza un program de finanțare de proiecte pentru conștientizarea opiniei publice cu privire la impactul schimbărilor climatice, precum și de promovare a educației pentru dezvoltare durabilă în UE. În cadrul proiectului „There isn’t a PLANet B” vor fi acordate grant-uri pentru organizațiile societății civile (ONG) mici și mijlocii din România care au activitate în domeniul protecției mediului și îndeplinesc criteriile
Read more…
Asociația Serviciul APEL anunță lansarea unui program de finanțare de proiecte de conștientizare a opiniei publice cu privire la impactul schimbărilor climatice, precum și de promovare a educației pentru dezvoltare durabilă în UE. În cadrul proiectului „There isn’t a PLANet B” vor fi acordate grant-uri în valoare totală de 717.600 RON (154.000 euro) pentru organizațiile societății civile (ONG) mici și
Read more…